Luna trecută nu am fost atât de mulțumită de lecturile mele, probabil și fiindcă m-am încăpățânat să scap de restanțele avute de multă vreme. Aparent dacă tragi mult de o carte și nu îți place, nici nu o să-ți placă până la final. De ce mă încăpățânez să termin cărți care nu-mi spun nimic? V-aș spune dacă aș merge la terapie, dar nu merg, deci nu știu.
În noiembrie mi-am luat revanșa și chiar am citit cărți care mi-au plăcut. Nu neapărat de cinci stele, ușor parcă mi se pare absurd să rezum o carte la niște stele, dar cărți utile așa imperfecte cum sunt. Despre câteva aș mai avea de comentat, deci haideți să începem.
Friends, iubiri și marele lucru teribil de Matthew Perry
Mi-am început luna cu autobiografia lui Chandler, despre care am și scris fiindcă mi-a stârnit ceva sentimente, nu toate pozitive. Nu mi-a plăcut omul din spatele personajului, am vrut să fiu deschisă și înțelegătoare cu dependențele acestuia, dar nu au ajutat deloc comentariile actorului despre alți oameni, despre femei și viața lui în general. Îmi pare rău, dar chiar mi-a lăsat un gust amar.
Anotimpuri diferite de Stephen King
De o perioadă nu mai citisem ceva bun de la scriitor, intrasem în tabăra celor care îi plângeau talentul pierdut. Poate că ultimele cărți nu mai sunt ce trebuie, dar cele vechi încă sunt. Anotimpuri diferite conține patru nuvele, trei dintre ele fiind disponibile și în variantă ecranizată. Foarte bună „Închisoarea îngerilor „, „Un elev capabil” la fel. „Metoda respirației” a fost ok, puțin prea mult pentru o gravidă, dar știți și voi cum e cu riscurile meseriei. Singura nuvelă care chiar nu m-a prins a fost „Cadavrul”.
Strainul de Albert Camus. O lectura destul de rapidă pentru Camus, dar e efectul crimelor în cărți, cel mai probabil. Foarte mult te captivează în partea a doua, după crimă când te intrigă mai mult sentimentele trăite de personaj. Bineînțeles asta se aplică în cazul în care filosofia de viață a personajului nu e ceva ce ai consuma la micul dejun.
The book you wish your parents had read de Philippa Pery
Cărțile de parenting nu-mi inspiră încă suficientă încredere încât să citesc cantitativ din domeniu, dar luna aceasta mi-am făcut curaj cu două cărți. Aceasta a fost pe placul meu și nu doar pentru sfaturile de parentig, ci și fiindcă mi-a deschis ochii în aspecte legate de propria personalitate. Desigur că nu pot să spun încă ce efect au aceste cărți, sau sfaturile din această carte în special, în creșterea copilului (bebe e încă pe drum), dar atenția dată copilului, cititul, faptul de a nu-l abandona în fața ecranului, toate acestea sunt sfaturi de bun simț.
Nimicul de temut de Julian Barnes
Am mai încercat acum niște ani (mulți) să citesc autorul și nu m-a prins deloc de nici nu am mai vrut să aud. Nu știu cum mi-am făcut curaj iar, dar mă bucur că s-a întâmplat fiindcă mi-a plăcut mult aceasta carte. Nu mă gandesc la moarte, nu o aștept și privesc așa cum o face autorul iar cinismul acestuia mi-e străin în situația în care nu am fost pusă să trec prin moartea cuiva foarte apropiat. Dar analiza făcută de autor asupra vieții, familiei, divinității, a fost o încântare.
Copilul invizibil de Gáspár György
Îl urmăream pe autor pe facebook și cum ideile acestuia mi s-au părut de bun simț am decis să-i citesc cartea celebră. Nu e o carte despre copii, cât e una despre părinți și nici nu e cel mai bun moment al scriitorului. Vorbește mult despre cum e nevoie să fii tu ok pentru a fi un părinte bun, ori asta deja știam. Foarte multe idei adunate de prin alte cărți, am înțeles că ar fi un minus pentru unii oameni. Eu însă apreciez trimiterile la alte lecturi.
So good they can’t ignore you de Cal Newport
Cartea aceasta e bună și nu în același timp. Pe de o parte susține câteva idei sănătoase, vorbind despre toxicitatea acestui „urmează-ți pasiunea”, despre importanța dezvoltării unor abilități „sănătoase” într-un anumit domeniu, dar pe de altă parte se comportă de parcă oamenii care nu sunt fericiți cu jobul lor sunt așa fiindcă nu sunt destul de buni la ceea ce fac. Mie mi-a plăcut cartea per total, deși are mici momente în care sunt ignorate câteva aspecte pentru a-și susține punctul de vedere.
Ghetoul interior de Santiago H. Amigorena
Tristă carte, dar mi-a plăcut tare mult, cred că am citit-o în doar câteva ore. O carte despre Holocaust care nu se concentrează pe cei prinși în calvarul lui Hitler, ci pe cei pentru care calvarul înseamnă să fi scăpat, dar să trăiască cu gândul că familia lor nu. O carte despre efectele psihologice ale Holocaustului, despre vinovăție și pierderea identității. Recomand.
Cutia de Camilla Läckberg și Henrik Fexeus
Din recenzia lăsată pe goodreads:
Inutil de lungă, mai aveam puțin și o luam eu pe câmpii (căci personajele sunt majoritatea pierdute) dacă mai aveam mult de citit cum șterge Mina orice suprafață sau cum calculează Vincent orice în mintea lui. Foarte multe detalii și rânduri de care nu avea nimeni nevoie, foarte multe aspecte rămase neexplicate.
Personaje neverosimile și suficient de antipatice încât să nu-ți pese dacă mor sau nu. Mai multă empatie am simțit pentru povestea criminalului, cel puțin aia are sens cât de cât.
Am terminat luna cu Strada sardinelor de John Steinbeck carte pe care am terminat-o doar fiindcă am început-o. Nu mi-a plăcut, nu m-a prins în lumea ei, nu am remarcat vreo măiestrie. Are recenzii bune, dar personal nu am avut un moment de conectare cu această carte.
Pentru mine asta a fost. În ultima lună din an sper să termin ce mai am început (sunt doar vreo trei cărți) și cam atât pentru că bebe trebuie să vină luna aceasta (cât mai repede sper) iar de la anul sigur nu mai citesc atât de mult. Voi cum stați cu provoacările de lectură pentru 2022, cu cititul în noiembrie și ce recomandați din ce ați citit până acum?
Lasă un răspuns