Dacă intri pe internet pentru a căuta simptomele de sarcină o să găsești articole de genul „10 simptome precoce de sarcină”. Problema care e cu aceste articole? În primul rând, oricât de gravidă ai fi nu o sa ai zece simptome în perioada în care îți întârzie menstruația. Cele mai multe nici nu sunt posibile medical vorbind, atât de devreme. Deci dacă îți este greață în a doua zi de întârziere a menstruației nu e de la sarcină. Așa că ce găsiți pe internet sunt de fapt simptomele primului trimestru. Și nu o spun doar eu din experiența proprie sau a celor cunoscuți, o spune și un medic aici.
Ce simtome de sarcină am avut la început?
Durere de sâni. Durere care a început la câteva zile după concepție și a devenit foarte puternică până în perioada în care menstruația trebuia să-mi vină. Atât de puternică încât în paranoia mea am presupus un cancer la sân și nu o sarcină. Promit să dezbat subiectul anxietății mai jos.
Urinări ceva mai dese. Aici e greu să iei simptomul în serios și să te gândești la o sarcină neapărat, că poate fi din multe alte motive. Deci pe mine nu m-a ajutat cu nimic.
Și cam astea au fost „toate” simtomele. Am făcut testul de sarcină în a treia zi de întârziere, dar eu aveam deja cinci săptămâni de la ultima menstruație. Îmi calculase aplicația așa pentru că deja avusem întârzieri în cele două luni de dinainte. Deci în principiu se așteaptă o perioadă până când poți face testul de sarcină. Și recomand să așteptați, deși sunteți entuziasmate, pentru a evita dezamăgirea unui test negativ.
Simptomele primului trimestru și starea generală
La mine grețurile și aversiunea pentru mâncare au început undeva la cinci săptămâni și vreo două-trei zile. Am avut o perioadă de o săptămână ( între șase și șapte săptămâni) în care am stat în doar pat, foarte slăbită pentru că nu puteam să mănânc nimic. Apoi au început și vărsăturile care încă se întâmplă și acum la 14 săptămâni. Aș vrea să vă spun că e mai ok cu acest aspect, dar în realitate sunt zile și zile. Mai primesc câte o pauză, de regulă câte două zile legate, dar în celelalte cinci zile vomit. Nu toată ziua, de la orice, dar o dată sau de două ori pe zi dimineață. Nu-i plac diminețile.
Durerile de cap. A se citi migrenele.
Care sunt iar îngrozitoare, țin o zi întreagă, îmi provoacă grețuri, vărsături și uneori amețeli. Acest simptom e relativ recent, de vreo două sau trei săptămâni și nu se întâmplă foarte des, am avut câteva episoade.
Constipația, balonarea și doamne-dumnezeule oare o să explodez?
Știu că nu e un subiect sexy, dar se întâmplă, dragile mele. Personal am avut aproape jumătate de trimestru problemele acestea, probabil o să le am în continuare. Nu e plăcut, dar sunt simptome dese, deci așteptați-vă la senzația plăcută de a te întreba dacă ești pe cale să explodezi.
Poftele au fost pe o scurtă perioadă, dar ce am avut de la început și încă ține e nevoia/pofta de a mânca fructe. Eu nu mâncam cu săptămânile înainte de sarcină și acum mănânc zilnic, uneori câte un bol de fructe combinate. Eu și Marius încă ne întrebăm dacă o să avem un copil foarte pasionat de fructe sau nu o să mai vrea să mai vadă cireșe în viața lui după câte kilograme am mâncat eu.
Dureri de spate și șolduri
Aceste dureri nu se întâmplă pur și simplu, ci doar când le provoc prin poziții greșite (multe poziții obișnuite nu mai sunt considerate așa de corpul meu), efort (exces de zel la curățenia în casă) sau pur și simplu dacă mă aplec în mod repetat după chestii (și o fac greșit, evident).
Oboseală
La început simțeam nevoia să dorm mult, de vreo două săptămâni a mai dispărut din nevoia de a dormi ziua, dar somnul bun noaptea e încă important pentru că îmi este rău (mai rău decât în mod obișnuit) dacă nu dorm suficient. Nu am avut deloc probleme cu insomniile, ba din contră am scăpat de ele de când sunt însărcinată. Dar vedem mai târziu în sarcină cum va fi.
Alimentația.
Aș vrea să vă povestesc ce alimentație sănătoasă am avut eu, dar în realitate a fost imposibil să mănânc doar ce era sănătos când încă multe mirosuri îmi întorc stomacul pe dos și gătesc cu masca pe față uneori. Am mâncat mult mai puțină carne decât ar trebui fiindcă e cea mai puternică aversiune, îmi provoacă greață doar mirosul, indiferent de cum e gătită. Am avut zile în care nu am mâncat suficient fiindcă nu puteam mânca nimic. Bebe e mai mare cu vreo cinci zile, deci el s-a descurcat. Am luat în greutate aproape două kilograme tot trimestrul, ceea ce e ok din ce am înțeles. Aici intră și bebe cu ce mai are pe acolo, sânii care au crescut, nu doar grăsimea mea.
În ceea ce privește cafeaua planul meu a fost sa beau jumătate din cantitatea de dinainte de sarcină (am început să înjumătățesc de când încercam să avem un copil), dar în realitate nici măcar jumătate de cană nu am putut să beau o lungă perioadă pentru că îmi era greață de la ea. Deci au fost săptămâni cu doar o gură sau două.
În rest am evitat maioneza, preparatele cu ou crud, alimentele nepasteurizate, brânza cu mucegai și orice sos iute, ardei iuți, mâncare picantă. Poate unele sunt mituri, dar am preferat să nu risc. Am mai mâncat chipsuri, dar iar extrem de puțin față de ce mâncam înainte. Și ca idee a funcționat, mi-am luat într-o zi vreo trei pungi de chestii diferite (nu era Marius acasă săptămâna aia, nu avea cine să mă certe) și au ajuns în gunoi în cantitate impresionantă.
Analize
Am dat undeva în jur de 1800 de lei și aici a intrat prima ecografie, analize de sânge (și pentru partener, pentru grupă și rh, pentru mine au fost mai multe, mi-au trebuit vreo patru „sticluțe” de sânge) și urină, control ginecologic (analize pentru eventuale infecții vaginale), profil torch, dublu test. Plus interpretarea rezultatelor de fiecare dată. Merg la un cabinet privat, m-am dus la doamna doctor pe care o aveam și înainte de sarcină, dar o să nasc la un spital de stat, că încă nu m-am îmbogățit.
Nu am avut probleme cu sarcina, copilul e bine, era mai mare cu doua zile la șase săptămâni când l-am auzit și văzut prima dată, acum e mai mare cu cinci zile, deci el se descurcă, își suge degetul în voia cea bună.
Am fost foarte anxioasă la început, citisem pe internet că dacă inima nu îi mai bate pierzi întâi simptomele, așa că o perioadă orice zi în care nu îmi era rău suficient era o zi stresantă. Îi povesteam unei prietene și îi spuneam că abia aștept să miște ca să nu mă mai întreb continuu dacă e bine și mi-a povestit că ea în sarcină de vreo două ori s-a dus la medic pentru că nu-l simțea. Evident că era bine copilul, așa că mi-am dat seama că e doar anxietatea mea care nu o să tacă niciodată. Am învățat până la urmă să mă bucur de zilele în care mă simt bine și să nu mă gândesc că a pățit ceva cel mic pentru că ne fac rău amândurora.
În final vă spun că sunt foarte fericită, mi-am dorit un copil mult și abia aștept orice urmează și dacă asta implică mai puțin vomitat cu atât mai bine. Recomand evitarea stresului, efortului. Merg pe jos până la muncă și înapoi, lucrez șase ore și o să rămân activă cât pot, deși obosesc tot mai ușor. Cresc un om, e cazul să fiu blândă. 🙂
Lasă un răspuns