Dacă aș fi scris articolul acesta acum doi ani aș fi spus mai în gluma, mai în serios, că o fac evitând bărbații. Mi-a luat o vreme să-mi dau seama că deși e amuzant să faci glume despre bărbați (sau orice alt subiect) nu e ok să te limitezi doar la o categorie. Eu sunt convinsă că am exagerat puțin de fiecare dată când îmi arată facebook amintirile.
Ce mi-a rămas însă de acum doi și sper să nu mă mai părăsească vreodată e dorința de a face lucruri pentru mine. De a avea grijă de mine. De a încerca să mă aduc mereu pe drumul cel bun. Mi-a reușit în totalitate? Nu. Și deși dorința de a supraviețui a rămas aici, e în natura noastră, am avut multe luni la pământ. Încă am zile în care văd mai multe defecte în oglindă decât aspecte pozitive. Încă simt că nu fac destule cu viața mea și mă chinui cu asta. Dar totuși fac ce pot. Și nu trebuie să mă definească faptul că nu sunt CEO într-o firmă, că nu am copii ori că sunt departe de ideea de familie, că nu am o carieră, ci doar un job. Încerc să fac ce mă face fericită, încerc să duc sarcini la capăt zilnice și pentru cineva cu ani de depresie în urmă multe din cele scrise reprezintă un punct bun de plecare.
Ce fac pentru mine?
1. Citesc. Citesc mult, caut răspunsuri, citesc despre fericire când nu sunt bine, despre anxietate, romane fantasy și sf și orice altceva mă face să mă simt bine. Citesc pentru că asta îmi place să fac. Asta vând și nu doar în librărie, dar asta promovez pe instagram, facebook, până și pe blogul acesta pe care spuneam că nu-l voi face despre cărți, dar cele mai multe articole despre ele sunt. Fiindcă nu-mi imaginez că voi face altceva vreodată care să nu aibă legătură cu cărțile.
2. Scriu în jurnal. Și am aproape 25 de ani, nu 14. Dar e un exercițiu de mare ajutor, acolo las totul, explic totul și îmi vărs stările negative. Evit să o mai fac printr-o formă violentă fiindcă așa doar îmi învăț creierul să reacționeze cu violență. Deci fără pumni în perne și plâns isteric, un pahar de vin și scris în jurnal. În realitate nu se întâmplă așa, cu paharul de vin adică, dar mi-e dor de unul iar eu și iubitul meu nu avem vin în casă. Ce ratați suntem, o, vai!
3. Am grijă de lucruri, de oameni. Gătesc des, păstrez casa curată ( e o chestie importantă, influențează starea de spirit), cele 50 de plante strălucesc, cresc și am grijă de relația în care sunt chiar dacă uneori tendința e să te închizi în tine și să-l ignori pe celălalt. Calc peste toate obiceiurile toxice învățate și mă străduiesc să fiu un partener bun. Sau măcar unul care să nu merite aruncat de la etaj. Nu de alta, dar stau la 5 și nu cred că ar fi experiența vieții mele.
4. Am o rutină de îngrijire a feței, merg pe jos zilnic, fac sport ocazional. Și îmi fac placere toate. Pentru că e semn că am grijă de corpul, că îmi pasă de viitorul lui pentru că e și al meu acel viitor. Pentru că deși lesinată după câteva minute cu Pamela Reif faptul că le duc la capăt, că îmi doresc să le mai fac, că simt cum se obișnuiește corpul cu ele, toate acestea mă ajută. Merg pe jos fiindcă stau la vreo 2 km de muncă și e numai bine. Dar până acum câteva luni mergeam cu tramvaiul pentru această distanță.
5. Evit pe cât se poate și aici mai am muuult de muncă situațiile, oamenii care îți provoacă stări negative. M-am îndepărtat de oameni, oricât de apropiați mi-ar fi dacă nu îmi făceau bine. Deci, nu contează că ți-e rudă, un comportament toxic rămâne așa și nu poți face nimic pentru a-l schimba. De asemenea sunt atitudini pe care nu le poți schimba, deci dacă nu văd un om foarte încântat de mine (ceea ce nu înțeleg cum s-ar putea întâmpla fiindcă eu sunt minunată) învăț să trec peste, să accept. Și am aflat că aparent universul nu se învârte în jurul meu și că toți au probleme și nu e nimeni fixat pe mine de fapt. O dezamăgire, vă spun. În realitate mă simt eliberată.
Sunt vindecată? Nu și mai am mult de muncă, dar sunt mai bine decât acum un an sau doi, sau 5. Înțeleg că pentru mulți nu înseamnă nimic acest progres al meu. Dar de aceea e al meu, nu al vostru. Avem ritmuri diferite și e ok.
Felicitări pentru progres! Oricum, eu sunt de părere că mereu vom avea de lucrat cu noi (și mă refer la toți oamenii în general), iar la tine văd o evoluție chiar și în ceea ce postezi! P.S. felicitări și mai mari pentru minutele cu Pamela, de ceva timp nu mai reușesc să îmi fac timp pentru ele și se vede.
Am avut mai devreme o sesiune de 20 de minute, încă îmi revin. :))
Tu ești super ocupată, se înțelege!
Mulțumesc tare mult.