Friends, iubiri și marele lucru teribil: Matthew Perry cu (prea multă) sinceritate despre viața lui

Nu știu cum să încep acest articol, în principiu și fiindcă nu am mai scris unul de foarte mult timp, dar și fiindcă simt nevoia să mă justific pentru ce urmează să scriu.

Lucrurile stau în felul următor: sunt fan Friends sau cel puțin am văzut tot serialul o dată. Nu mă mai uit la el din când în când, cum am înțeles că se mai face, dar nu fac asta nici cu alte seriale. Despre Matthew Perry știam vag că a avut o perioadă dificilă, în mintea mea perioada se întâmpla după Friends, dar aparent a început de dinainte de serial. Recunosc că nu am remarcat o problemă în performanțele actorului din timpul serialului, dar se pare că acesta avea probleme serioase încă de pe atunci.

Simt nevoia și să precizez că în general nu sunt foarte empatică cu dependența de alcool, substanțe, dar asta fiindcă am la rândul meu aspecte peste care nu am trecut, și nu fiindcă nu aș admite că e o boală care nu dispare cu un „dacă vrei, poți!”. Totuși motivul pentru care nu am fost încântată de omul găsit în carte nu e lunga perioadă de dependență, ci pur și simplu personalitatea lui Matthew.

Încă de la început am un moment de strâmbat din nas pentru următoarea replică:

Am văzut în recenziile de pe goodreads că omul e acuzat de misoginism, dar personal nu m-aș duce până acolo. Admit însă că referirile lui la personaje feminine celebre, relațiile acestuia și unele comentarii m-au făcut să mă simt inconfortabil. Nu tratează femeile cu superioritate, dar totuși unele dintre ele par a fi mai mult un trofeu pentru actor.

Anii in șir în care se desparte de ele fiindcă „eram un actor celebru și tânăr, voiam să fac mult sex” sau fiindcă se temea că îl vor părăsi femeile primele m-au făcut să cred că nu valora femeile cu care era în general, ci doar ideea de a fi cu cineva. Teama de abandon se întinde pe durata vieții, nu pe câțiva ani iar de la un punct încolo, eu nu am mai putut da vina pe traumă, ci pe lipsa lui de interes în a rezolva (măcar) acest aspect al personalității complicate.

Da, regretă la final, dar cred că un om cu resursele lui putea să-și rezolve teama de abandon (provocată de tatăl care a plecat de acasă și mama ocupată, oameni care totuși au făcut mult mai multe pentru el decât foarte mulți părinți. Ok, nu contează asta, dar tot mi s-a părut un tip privilegiat, cu probleme mici în copilarie, dar foarte exploatate în toți anii ăștia de decizii proaste.)

Poate că nu îi rezumă pe trei dintre colegii lui la bani și frumusețe (așa cum personal simt, dar nu vreau să insist), dar omul își face colegii să se simtă inconfortabil de câteva ori. Mirosul de alcool de care se plâng ceilalți la un moment dat, pasiunea pentru Jennifer Aniston și momentele relativ incomode.

Apoi, foarte multe comentarii negative despre oameni care nu au greșit neapărat cu ceva în viață, dar sunt jigniți, înjurați. Cireașa de pe tort:

Nu am idee ce a fost asta, dar oamenii nu sunt buni prieteni pentru a-și permite o glumă macabră iar Keanu Reeves nu a omorât, violat, batut, hărțuit pe nimeni, deci pentru mine replica aceasta nu are sens.

Matthew Perry lasă impresia unui om arogant, cu o părere foarte bună despre sine pe plan profesional (deși aș spune că nu e cazul mereu), o victimă veșnică, care nu pare că își asumă responsabilitatea în totalitate pentru viața lui. Eu asta am simțit. Probabil lucrurile stau diferit pentru alți oameni, perspectivele sunt și vor fi diferite.

Apreciez însă sinceritatea, actorul pune pe hârtie foarte multe momente jenante, dând dovadă de curaj. De asemenea, știu că sunt mulți actori la fel, dar omul nu e un exemplu nici de educație, ori dezvoltare personală. Are foarte mult timp liber în unele perioade ale vieții, dar nu face atât de multe. Iar scriitura, pentru cineva care încă vrea să scrie scenarii, e foarte slabă.

Nu mi-a plăcut Perry și nu pentru deceniile de abuz de substanțe, alcool, ci pentru atitudinea lui în fața vieții, pentru imaturitatea sa, pentru comentariile problematice, pentru puțina recunoștință pe care o are pentru ce a primit de fapt în viață, cu ce a plecat și unde a ajuns. Da, dependența e o problemă psihică, dar pentru Matthew Perry dependența e un personaj negativ în spatele căruia pune totul. Chiar sper ca actorul să-și rezolve problemele, să își găsească liniștea și să devină ceva mai conștient de sine.

O recomand pentru că mi se pare că ar merita discutată și chiar aș aprecia comentariile pe subiect, învăț astfel să privesc lucrurile și din altă perspectivă.