Simt că în cariera mea literară sunt prea multe lacune iar faptul că nu citesem mai mult de o carte semnată de Rodica Ojog-Brasoveanu semnifica o problemă. Așa că am mai citit una, la o diferență de vreo 5 ani de cealaltă, de nici nu mai știam ce am citit de fapt prima dată. Noroc de goodreads.
Răzbunarea sluților m-a atras cu descrierea (surprinzător, știu!). Promitea o bătălie între cei bătuți de soartă și cei privilegiați, un fel de „nu o prind eu pe mama natură să o bat, dar pe blonda superbă care m-a privit cu scârbă fiindcă sunt urâtă, da!”. Așa că toate personajele sunt cumva împărțite în doua tabere, dar priviți de undeva de la distanța aceasta, cea de cititor, sunt aproape toți răi, nebuni pe de-a dreptul, de stai și te întrebi cum nu a găsit scriitoarea aia în toată călimara dorința de a crea și niște personaje pe care să nu vrei să le omori tu înaintea ei.
Sunt multe personaje, toate foarte românești, unite ba de vreo prietenie între două pensionare mai dornice de acțiune decât Bruce Lee, ba de aceeași dorință de mai bine, indiferent de ce ar implica evoluția, ba de o sinucidere suspectă.
Nu aș putea să vă descriu un fir principal fiindcă acesta nu există. Cei frumoși sunt fără scrupule, nepăsători în lupta lor pentru bani și celebritate. Cei urâți sunt îngropați în ură, milă pentru ei și dorință de a face rău. Nu e nimeni normal în această carte. Sunt câteva figuri materne, deloc neglijabile, dar sunt niște părinți groaznici, unii dispuși să ucidă pentru fii lor, alții nepăsători la durerea propriilor copiii. Parenting din anii 90, România. Știm toți povestea asta.
Personajele romanului:
Petrică, transformat în Patrick, un tânăr șarmant, căsătorit cu o doamnă bogată de peste 60 de ani și bucuria mamei Fulguleț, o doamnă care acuză migrene când nu plănuiește moartea oricărei persoane ar sta în calea fericirii feciorului ei.
Luiza Miclea, fostă actriță, își plânge nepoata care s-a sinucis în condiții suspecte și în a cărei sinucidere nu crede, așa că își petrece bătrânețea încercând să afle cine i-a distrus nepoata.
Cireșica și Diana Tămaș, două surori opuse ca aspect, dar la fel de dezagreabile amândouă. Mie personal nu mi-a fost milă de Cireșica și nici nu am apreciat nimic din Diana, o actriță frumoasă, dar fără scrupule, care manipulează cam tot ce mișcă.
Mai sunt personaje multe, unele surprinzător de agile și cu dorințe criminale, le descoperiți voi.
Romanul are multiple planuri, la fel de multe personaje cu interese proprii și practic nu ai cum să te plictisești. Vocea scriitoarei e plăcută, îmi place cum își ironizează personajele și cum a construit acest roman.
Nu știu dacă și când o să mai citesc Rodica Ojog-Brasoveanu, nu e neapărat stilul meu, dar fanilor le recomand această carte. E, în mod evident, una bună.
Lasă un răspuns