• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

mirabela vornicu

“I cannot remember the books I've read any more than the meals I have eaten; even so, they have made me.” Ralph Emerson

  • Prima pagină
  • Despre
  • Contact
  • Show Search
Hide Search

The Boys: recenzie sezoanele 1 și 2

mirabela · septembrie 3, 2021 · Leave a Comment

Problema mea cu o mare parte din serialele din aceste zile e că prea multe nici nu mi se par suportabile. E lungă lista de seriale neterminate și nu fiindcă ar fi ele neapărat proaste (toate) ci fiindcă eu nu am răbdare. Am văzut The Boys în decursul unor săptămâni, răsfirat și mai mult dintr-un sentiment „hai să văd totuși ce se întâmplă”.

Nu e un serial prost în aceeași măsură în care nu e nici un serial genial. Dar e bun. Mai vizionabil decât Lucifer sau La casa de papel. Îmi cer scuze fanilor, dar în ambele cazuri nu am reușit să înaintez mult cu vizionarea. Ce-i drept La casa de papel mi-a plăcut la început, deci poate ar trebui să-i mai dau o șansă.

The Boys e o poveste cu eroi, dar nu una clasică, ci e una anti-eroi. Sau mai bine spus eroii nu sunt ca în Marvel, buni ca pâinea caldă, salvând lumea pe gratis, ci sunt umani. Dacă am avea eroi în anul 2021 ar fi exact cum sunt prezentați în aceast serial: cu o echipă de PR după ei, îngâmfați și cu un sentiment de stăpâni ai lumii, cu îndoieli și păcate, omorând oameni nevinovați în timp ce țin discursuri scrise de alții.

Fiindcă avem nevoie de două tabere, că doar fără un conflict nu avem o poveste, împotriva celor 7 (fix așa e numita echipa de super eroi) vin băieții. Oameni fără super puteri, dar cu motive să-i urască pe „eroi”. Lupta e puțin inegală și ai putea să observi un dezechilibru, dar cel puțin 4 din cei 5 care formează echipa ( Karl Urban, Laz Alonso, Tomer Capon, Karen Fukuhara) au un istoric plin de violență și nu le tremură mâna pe armă. Hughie (Jack Quaid) în schimb – deși partea umană și mai puțin înclinată spre violență a grupului, deci are un rol important – este și cel care scapă din multe situații fără a avea un talent, ci doar ajutoare multe.

Acțiunea scârțâie pe alocuri, multă vorbărie și câteva situații trase de păr. De asemenea foarte multe imagini sângeroase, oameni care explodează, nu e rău, dar e foarte detaliat, deci dacă aveți probleme cu sângele, nu e serialul vostru.

Are umor bun și ce e foarte bun la el e actoria. Karl Urban și Anthony Starr (Homelander) fac o treabă excelentă. Pe Homelander îl urăști, dar asta fiindcă actorul își face treaba prea bine. Și nu doar fiind antagonistul clasic, dar mimica feței, actoria în sine e cea care provoacă tot ce trebuie. Mi-au plăcut mult ca actori și Tomer Kapon, Laz Alonso și Giancarlo Esposito care joacă foarte bine rolul de afacerist.

Prin urmare The Boys e de 7 sau chiar de 8. Scade la clișee, dar câștigă la actorie, are momentele lui de „nu mă așteptam la asta”, deci e bun. Aștept sezonul 3, când va fi să apară fiindcă pentru The boys cumva se termină o perioadă la sfârșitul sezonului 2. Și sunt curioasă să văd cum vor continua povestea. Sper că bine, sezonul 2 a fost mai bun decât 1, deci sperăm că se păstrează creșterea.

Vouă cum vi s-a părut serialul?

Share and Enjoy !

0Shares
0

Filed Under: filme Tagged With: eroi, the boys

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primary Sidebar

Categorii

  • cărți (26)
  • fără categorie (3)
  • filme (11)
  • maternitate (4)
  • societate (9)

Comentarii recente

  • Queen Charlotte e peste ambele sezoane din Bridgerton - Mirabela Vornicu la 5 motive pentru care să te uiți la Bridgerton
  • Shadow and Bone, un sezon doi plin de acțiune - Mirabela Vornicu la Shadow and bone – un serial bunicel, nu epic
  • mirabela la Prima lună cu Voxa. Merită?
  • Ciornea Valentina la Prima lună cu Voxa. Merită?
  • mirabela la Cele mai bune 10 cărți citite în 2022

Despre acest sit

Eu sunt Mirabela Vornicu și de vreți să mă citiți mai des dați un like pe facebook iar pentru recomandări de lectură mă găsiți pe goodreads si instagram

  • oameni pe care ii urmaresc:
  • Luciana Corlan
  • Ramona Boldizsar
  • Anca Zaharia
  • Luisa Ene
  • Zenobisme
  • George Bonea
  • Tomata cu scufita
  • Silviu Reut
  • Dana Otet
  • Simona Citeste

Copyright © 2023 · Daily Dish Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in