Top 16 cărți citite în 2020

2020 a fost un an tare greu, încărcat, fiindcă mă uit la cărțile citite la începutul acestuia și simt că au trecut vieți de atunci. Cumva, prin tot acest carusel de emoții și motive de îngrijorare pentru ziua de mâine, pentru cei dragi, pentru sănătatea mea mintală, am reușit să citesc o sută de cărți.

Motivul meu a fost mai pă interes, căci am pus un pariu literar cu Emil. M-am bucurat de actul lecturii în cea mai mare parte a timpului, dar tot am simțit că e prea mult. In 2021 vreau să citesc puțin și să-mi aleg cărțile cu mai multă grijă. Asta nu înseamnă că am citit cărți de care să nu fiu încântată. Să le prezentăm, zic.

• Femeia la 1000 de grade de Hallgrimur Helgason. Mereu m-a pasionat să citesc despre femei puternice, despre feminstele de dinaintea instalării feminismului în mințile oamenilor. Personajul din această carte, deși o femeie puternică, trecută prin violență și război, nu e tocmai un exemplu, fiind o mamă denaturată. Dar povestea ei te captivează datorita faptului că e umană.
• Tu de Caroline Kepnes. Deși era în vogă acum ceva timp, pe vremea aceea i-am pus eticheta de carte proastă. Sa-mi fie cu iertare, sunt mai snoabă de felul meu. Nici acum nu știu ce m-a convins să o citesc, dar m-a încantat cu personajul ei principal, deși e greșită ideea de a empatiza cu un psihopat. Spoiler alert: al doilea volum e o mare porcărie.
• Metro 2033 de Dmitry Glukhovsky. Sau cartea care mi-a dat coșmaruri o săptămână. Combină un scenariu post-apocaliptic cu meditații despre Dumnezeu și politică. Alterneaza între suspans și teme de gândire. De asemenea, deși o trilogie, recomand în general doar primul volum, restul nu mi-au părut necesare.
• 21 de lecții pentru secolul 21 deYuval Harari. Nu cred că e nevoie să vorbesc despre aceasta carte foarte mult, Harari și-a făcut deja nume printre doritorii de informații neexperimentați. Eu am găsit această carte foarte interesantă, deși a reușit să mă sperie în ceea ce privește viitorul omenirii.
• La răsărit de Eden de John Steinbeck. Sau cea mai frumos scrisă carte a anului. Dincolo de personajele care îți devin familie, de povestea generațiilor, de temele tratate, Steinbeck merită citit doar fiindcă e Steinbeck.
• Viața lui Freud de Irving Stone. Plănuiesc să citesc în anii ce vin tot ce a scris Irving Stone fiindcă mi-a plăcut de fiecare dată. Îmi plac biografiile în general iar aceasta nu a făcut excepție.
• Eseuri de îndrăgostit de Alain de Botton. Recomand această carte pentru idei, pentru temele de gândire propuse, pentru frumusețea ei.
• Imi pare rău că am muncit de George Bonea. Imi place mult Bonea din online, îi citesc articolele, dar nu aveam așteptări prea serioase de la cartea lui. Și în loc de hlizeală am văzut influența cărților citite. Recomand.
• Pianistul de Wladyslaw Szpilman. Deși tristă are frumusețea ei această carte. N-am văzut filmul, dar am înțeles că e bun și n-aș contrazice această idee știind cine e în rolul principal.
• Range. De ce triumfa generaliștii într-o lume specializată de David Epstein. Aș spune că e cea mai bună carte de nonfiction din 2020, o carte despre necesitatea de a te dezvolta în mai multe domenii, de a acumula cunoștințe diversificate, despre faptul că nu trebuie să începi din copilărie pentru a excela în viață.
• Alias Grace de Margaret Atwood. O carte care combină elementele mele preferate, scrisă bine, fără să piardă cititorii pe drum.
• 3096 de zile de Natascha Kampusch. O biografie dureroasă a unei fetițe răpite la 10 ani și ținută captivă timp de opt ani. Natascha e o eroină, e incredibilă povestea ei.
• Seria Furia roșie. Aici sunt patru cărți de fapt, dar mi-e imposibil să aleg una sau să le văd altfel decât ca pe un întreg. Miii de pagini de suspans, răsturnări de situație, un deliciu pentru fanii cărților fantasy.
• Omul de castane de Soren Sveistrup. Imi plac unele thrillere, mai ales dacă remarc o motivație psihologică a criminalului. Acest roman are de toate, e înspăimântător, dureros, se devorează.
• O viață măruntă de Hanya Yanagihara care e o carte a durerii, mizeriei, decaderii umane. E inconfortabilă această scriere, greu de digerat și totuși n-am putut să fiu altfel decât impresionată.
• Monștri de Simon Sebag Montefiore. Cartea adună cele mai dure personaje din istorie, le prezintă faptele pline de sadism și te face să-ți dorești să le dai cu romanul în cap celor care îi plâng pe Ceaușescu sau Țepeș.
• Acesta trebuia să fie un top 10, dar nu am putut să renunț la atât de multe titluri. Remarc abia acum că am apreciat prea multe cărți dure și asta definește anul prin care am trecut. Spor la citit turor și un an mai liniștit!